Eşti însărcinată. Nu peste mult timp, vei deveni mamă. Îţi vei întâlni bebeluşul care, acum, face tumbe în interiorul tău şi îl simţi cu toată fiinţa. Eşti plină de nerăbdare, dar şi de întrebări. Cum o să mă descurc? Cât să stau acasă? Voi fi o mamă bună? Cum va fi copilul meu? Ce se va întâmpla cu cariera mea? De ce să imi iau întreg concediul prenatal, dacă mă simt bine şi pot merge la birou? Concediul de creştere şi îngrijire a copilului de 2 ani este prea lung? La toate aceste întrebări a răspuns în exclusivitate pentru cititorii www.csid.ro psihologul şi psihoterapeutul Corina Cerchez.
Întrebările unei femei însărcinate sunt foarte multe, generând emoţii care, nu de puţine ori, sunt contradictorii şi te pot face să devii confuză. Te poţi simţi copleşită, poţi avea senzaţia că totul îţi scapă de sub control, că sunt atât de multe necunoscute în viitorul apropiat. Acest lucru poate deveni şi mai problematic în cazul care eşti o persoană obişnuită să deţină controlul.
Recunoaşte şi acceptă tot ceea ce simţi, ca fiind un lucru cât se poate de firesc. Suntem construiţi să simţim şi bucurie, şi tristeţe, şi îngrijorare, uneori furie. Emoţiile sunt universale, chiar şi cele care ne pun în dificultate. Toate fiinţele umane nutresc emoţii şi sentimente variate. Cu cât vei accepta mai repede şi pe deplin ceea ce simţi, în special în cazul emoţiilor percepute ca fiind neplăcute, cu atât acestea vor scădea în intensitate şi pot fi integrate mai uşor. Tot ce va urma în viaţa ta de mamă, pentru că vor fi nenumărate situaţii care te vor lua prin surprindere, nu poate fi anticipat şi, cu atât mai puţin, controlat.
Este foarte util să-ţi iei întreg concediul prenatal sau, cât poţi de mult din acesta, indiferent ce pare a fi la birou de importanţă majoră şi de nerealizat fără tine. Doar pare. Obiectiv, întotdeauna se pot găsi soluţii, iar acest lucru este în sarcina angajatorului, nu a ta. Este un drept al tău, legal, de care poţi beneficia. Ce poţi face în aceste zile? Odihneşte-te cât mai mult! După naştere, pentru ani buni, odihna va fi pe la sfârşitul listei de priorităţi deoarece, micul omuleţ va avea nevoie de întreaga ta atenţie, disponibilitate, energie. Aşadar, acum citeşte, ascultă muzică, plimbă-te, vizionează filme, fă toate acele lucruri care îţi plac, te încarcă. În fond, de când n-ai mai avut o asemenea vacanţă îndelungată? În acest fel, vei acumula rezerve de energie şi emoţii pozitive de care vei avea mare nevoie după ce naşti. Odată cu naşterea, atât în viaţa ta, cât şi în viaţa de cuplu, intervin schimbări majore, pe toate planurile.
Te-ai întrebat pe parcursul sarcinii, ce poţi face pentru a fi o mamă bună. Dincolo de sentimentul de iubire, poate că cel mai valoros lucru pe care i-l poţi oferi copilului tău este timpul. Cei doi ani, acordaţi prin lege, pentru îngrijirea copilului, sunt esenţiali în dezvoltarea sa emoţională şi cognitivă. Din primul moment al vieţii lui, tu eşti centrul universului său, prin tine şi numai cu ajutorul tău poate procesa şi integra multitudinea de informaţii din mediu şi, mai ales, tot ceea ce simte. Tu poţi descifra şi traduce, pe înţelesul lui, tot ceea ce simte, devenind astfel oglinda emoţiilor sale. În această perioadă, se pun bazele ataşamentului, adică acea nevoie înscrisă în genele noastre de apropiere, conectare, la o altă fiinţă umană. John Bowlby este cel care a formulat teoria ataşamentului, relevând trei tipuri de ataşament: securizant, evitant si ambivalent. Cu cât conectarea mamei la bebelusul său este mai acordată nevoilor acestuia, cu atât sunt şanse mai mari pentru copil să se dezvolte armonios pe toate planurile (mai ales emoţional) şi să dezvolte un ataşament securizant (de siguranţă).
Beneficiul viitor pentru copil, pentru întreaga sa viaţă, este faptul că va avea încredere în el, va considera lumea ca fiind primitoare şi sigură, va dezvolta relaţii armonioase cu cei din jur, copii şi adulţi, îşi va cunoaşte propria valoare şi locul care i se cuvine. Cum spunea Gary Chapman ,,Copilul îndeajuns de iubit devine un adult responsabil.”
Nu de puţine ori, ca proaspete mame, cădem în capcana supraresponsabilizării şi avem senzaţia că nimeni nu se va descurca mai bine decât noi sau că nimeni nu ne va ajuta, ori credem că ceilalţi apropiaţi, de la partener până la bunici, ar trebui să ghicească, singuri, când şi de ce anume tip de ajutor avem nevoie. Aşadar, învaţă să ceri ajutor şi nu ezita să o faci; adresează cereri directe, solicită ajutorul celor apropiaţi; măcar de câteva ori pe săptămână, poate face altcineva curat, spăla vasele, găti sau chiar supraveghea copilul o oră sau mai multe, astfel încât tu să te odihneşti sau să faci orice altceva îţi place şi te relaxează. Chiar şi prietena ta cea mai bună poate că ar fi încântată să te ajute. Nu porni de la presupunerea că ceilalţi vor fi deranjaţi sau vor refuza, testează realitatea, întrebându-i. Ai nevoie să fii odihnită şi să-ţi încarci bateriile, pentru că de starea ta de bine depinde şi starea copilului, echilibrul său emoţional. Aminteşte-ţi că micul omuleţ absoarbe ca un burete emoţiile tale. Dacă tu eşti bucuroasă, şi el va fi, dacă tu eşti suparată, el va simţi încordarea ta, dacă eşti furioasă, poate prelua starea.
Nu de puţine ori, apare binecunoscuta depresie postnatală, care poate fi observată cu uşurinţă de către cei apropiaţi mamei, manifestându-se prin oboseală prelungită, irascibilitate, episoade fracvente de plâns, lipsa interesului faţă de lucrurile din jur, uneori chiar şi pentru copil.
La baza depresiei stau, pe de o parte, transformările hormonale specifice perioadei postnatale, iar pe de altă parte, absenţa unei interacţiuni benefice, de încurajare şi susţinere pentru proaspăta mamă, din partea celor apropiaţi.
Nici pentru partenerul tău, lucrurile nu sunt prea uşoare. Atenţia ta, care înainte se revărsa, de cele mai multe ori, asupra lui, este acum dedicată, aproape în totalitate, copilului. Tatăl se poate simţi respins, neglijat, neimportant, gelos sau lăsat pe din afară. E bine ca tu să ştii aceste lucruri şi să încerci să le previi, atât cât este posibil, chiar din timpul sarcinii. Cea mai bună soluţie rămân discuţiile deschise şi recunoşterea emoţiilor, sentimentelor frustrante care, o dată exprimate, vor scădea în intensitate, iar asta vă va ajuta să identificaţi soluţii. De exemplu, dacă partenerul mărturiseşte că se simte ,,în plus”, îi poţi propune să se implice mai mult în viaţa copilului, de la a-l îmbăia, până la a-l scoate la plimbare, singur, în weekend. De altfel, este necesar ca cei doi să aibă şi momentele lor, exclusive, pentru a forma o legătură apropiată şi a menţine în buna stare de funcţionare relaţia de cuplu.
Pentru copilul tău, este îndeajuns să fii o mamă suficient de bună, nu este necesar să fii o mamă perfectă.
Sursa: CSID.ro